Zile

Sunt zile în care soarele strălucește egal, de dincolo de cerul perfect albastru, peste câmpuri și orașe, zile în care oamenii lenevesc și trupurile transpiră,  zile în care lumea se transformă într-o utopie hedonistă de care făptura se agăță, conștient sau nu, căci în zilele acestea sufletul nu simte nicio durere, nimic nu apasă tâmplele, ochii văd clar și luminos, iar ființele se împerechează, în paturi mari sau mici, în biblioteci, în aer, în cuiburi, în ape, pe ape sau lângă ape. Pământul se umple de un miros dulce de mamifer fericit. 

Sunt zile în care cerul, deși gri, este întâmpinat ca o binecuvântare, zile în care ploi calde răcoresc pământul obosit, zile în care se bea cafea și se ascultă jazz, zile în care oamenii se retrag în camere calde, ori în baruri cu ferestre mari, ori pe terase ferite de vânt, în care făpturile pământului adorm leneșe, peste tot, în ape, pe ape sau lângă ape, la umbra copacilor, ori în scorburi mari și încăpătoare, în poduri de case vechi ce adăpostesc cărți și mai vechi cu pagini roase și litere șterse. Pământul miroase a plante vii, verzi.

 În cele din urmă, sunt zile, și mai ales nopți, în care, fie că plouă sau nu, sufletele se retrag în ele însele, izolându-se, ascunzându-se de restul lumii, ferindu-se de toți și de toate, în care se respiră greu, nopți fără somn în care ființele-și contemplă tragedia, zile în care frustrările și angoasele răsar din adâncimile gândirii umane, universal pesimiste, făcând inimile să tresară, să vibreze, să se miscoreze treptat până la dimensiunile unei păstăi chircite. 

sursa photo: tumblr.com