E primăvară. Primăvara plouă, iar ploaia e un subiect. Primăvara oamenii discută despre ploaie. Primăvara facebook-ul se umple de poze cu cești de cafea, cărți și ferestre cu stropi de ploaie. Acest cliché a devenit un vestitor al primăverii, alături de mugurii copacilor, cântecul păsărelelor și campionatul ăla de fotbal ( am uitat cum se numește că nu mă uit la fotbal ). De ce scriu un articol despre asta? Pentru că-i un cliché frumos.
Ploaia te duce cu gândul departe, stimulându-ți cumva creierul și imaginația. Indiferent că ești pe stradă și te-a prins fără umbrelă sau că stai tolănit undeva și privești afară, ploaia e frumoasă, și o iubești și ea te iubește înapoi. E parcă singurul fenomen al naturii de care te simți conectat, cu care poți parcă să legi o legătură strânsă, intimă chiar. Când plouă ceaiul e puțin mai mult decât ceai, cafeaua mai mult decât cafea, cartea mai savuroasă, literele par să se unească cu stropii ce alunecă limpezi pe sticla geamului ușor întredeschis.
Când plouă visez la pereți de sticlă, gigantici, la camere goale, la un pat mare și alb cu o femeie frumoasă purtându-mi cămașa, dormitând în liniștea păcătoasă a ploii, și-a orașului și a trompetei aurii în depărtare. Visez motani torcând leneși la fereastră, urmărind taxiuri triste ce-i poartă, zi de zi, prin ploaia primăverii, pe filosofii străzii.
Tu la ce visezi când plouă?
marți, 29 aprilie 2014
sâmbătă, 26 aprilie 2014
Poemul leoaică
Am privit femeia cea albă,
femeia cu dungi roșiatice crescute în carne,
cu trupul tatuat de goligiunea ascunsă sub
perne și cearșafuri
de cașmir,
întinzându-și membrele infinite până departe,
peste orizont.
Am îngenuncheat în fața femeii leoaice,
mamă născătoare a tuturor felinelor lumii,
toate blânde cu gheare ascuntite și colți de
fildeș
și ochi de jad verzui strălucind în lumina
gândurilor mele triste
ce dansau peste liniile fine
ale picioarelor ei
pe care le-am sărutat de mult,
lângă piramide,
când timpul nostru își vărsa ultimele grăunțe
de nisip
fierbinte,
arzător precum cafelele beduinilor.
sursa photo: tumblr.com
marți, 22 aprilie 2014
Din preamultul tău
Din premultul tău s-au ridicat buruieni ce mi-au acoperit vederea.
Din premultul tău s-a ridicat zidul de rigips
pe care, l-am penetrat isteric,
cu ochii innecati în sânge,
cu spatele încovoiat,
cu gustul de lămâie verde rămas pe limbă,
și cu mâna încleștată pe ciocanul
ridicat din preapuținul meu.
Loveam bucățile împrăștiate de podeaua de fier
până când deveneau praf,
alb și imaculat,
ca și praful de os frecat cu pila de unghii.
Bolnav,
mi-am imaginat bucățile de rigips în forme de os
alb, cranian,
și nu ți-am atins fruntea
decât cu buzele.
sursa photo: tumblr.com
miercuri, 16 aprilie 2014
Despre ce-și doresc femeile și care-i treaba cu feminismul
Zielele
astea mi-am... ocupat vremea citind niște articole foarte roz pe niște bloguri
și mai roz. Articolele astea vorbeau despre femei, bărbați, bărbatul ideal și
de ce nu înțeleg bărbații femeia. Tot zilele astea am dat peste un interviu
(din păcate nu mai țin minte nici cu cine nici cum am dat de el) cu un domn
foarte agreabil ce în câteva vorbe reușea să arate că, totuși, bărbatul poate
înțelege femeia. Dacă-l găsesc îl
postez.
Despre faptul că bărbatul este incapabil să
înțeleagă femeia se vorbește de foarte
mult timp. N-o să intrăm acum în contexte istorice, n-o să-i scuipăm nici pe
marii misogini ai istoriei nici pe marile feministe ca Simone de Beauvoir (care
între noi fie vorba i-ar fi înghițit orice lui Sartre; no pun intended) sau
Sylvia von Harden care în toată răceala ei s-a înmuiat la primul compliment
inspirat al lui von Dix. Până la urmă feminismul e doar o formă de misoginism
ipocrit. Nu mă înțelegeți greșit. Sunt un mare fan al femeii. Cum ai putea să
nu fi, când îi vezi picioarele subțiri și lungi, drepte și fără păr, corpul
plăpând, ochii mari, buzele cărnoase și vocea suavă, cumva ca trompetă lui
Baker... cum? (soția lui Shrek va avea o cria existențială dacă citește fraza
asta).
În prmul
rând trebuie să clarificăm un lucru. Nu poți înțelege ce-și doresc femeile
pentru că nu toate vor aceleași lucruri. Femeia nu e o mașină fabricată în
serie care vine cu instrucțiuni secrete de folosire. Fiecare femeie e diferită,
fiecare femeie are idei, dorințe și
plăceri diferite de ale celorlalte. Nu există o rețetă secretă și universal
valabilă. Bineînțeles că există câteva linii de bază, mai mult sau mai puțin
universale, ca fidelitatea, răbdarea, siguranța și capacitatea de a nu o
întrerupe când se deschide în fața ta, de a o asculta și de a putea să o faci
să se simtă ceva mai bine după o discuție cu tine. Nu-i așa greu! Ascultă ce-ți
zice, observă, analizează și totul iese bine. Înțelege-i particularitățile.
Caută să vezi nu ce o aseamănă cu celelalte ci ce o distinge de celelalte. Până
la urmă de-asta e ea lângă tine și nu alta.
Femeia și bărbatul n-au fost, nu sunt și nu
vor fi egali. Femeia e firavă, are nevoie de sprijin și caută înțelegere ( și
pentru că oricât de prietene, tot există o urmă de ură reciprocă între femei,
înțelegerea e cel mai adesea găsită în persoana unui bărbat. Femeia e
temperamentală, uită greu și iartă și mai greu, greșește rar, dar grav,
calculează , însă, foarte bine fiecare chestiune și gândește înainte să ia o
decizie. Babartul... e ceva mai calm, copil, uită repede și iartă ușor,
greșește des, în general nu foarte grav, ia decizii pe moment și nu-și
calculează bine mișcările decât în șah, table sau poker. Dacă stăm se ne privim
unii pe alții ajungem la concluzia că ne completăm neajunsurile.
sâmbătă, 12 aprilie 2014
Prințeso
Dimineață m-am trezit
devreme,
cumva prea devreme
și prea fără vreun rost.
M-am ridicat din pat
și patul a scârțâit
cumva ca un oftat,
bucuros că l-am eliberat
de greutatea mea,
de somnul meu dur,
de pielea mea fierbinte,
de scula ce-l împunge noapte de noapte,
obiectul a căpătat orgasm.
Am dat drumul la muzică,
mi-am mâncat omleta
și m-am gândit la tine
cumva albă, adormită,
prințeso,
în patul tău de-acasă de la tine
și-n capul tău,
baby,
vedeam plutind culorile
și luminile, sunetele,
ce pun lumile noastre,
îmbolnăvindu-ne,
atât de puternic în contrast.
sursa photo: tumblr.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




