Învățământul românesc

   Evaluarea Națională a fost un eșec pentru învățământul românesc. BAC-ul va fi la fel cel mai probabil. Nu am de gând, însă, să comentez prea mult asupra acestor chestiuni. Elevii de gimnaziu s-au plâns că nu știu ce înseamnă „empatie”, că poezia lui Minulescu era prea grea etc. Elevii de liceu s-au plâns că Eminescu e greu. La 15 ani Minulescu nu-i greu de înțeles și nici sensul cuvântului „empatie” nu-i un mister. La 18 ani, după 12 ani de școală-n România, Eminescu e floare la ureche. Asta dacă ai fost educat corespunzător. Educația românească e proastă. Asta e vizibil. Nimeni nu poate nega asta. Care este, însă, problema actualului sistem? 

 

 a)Unii spun că susținerea părinților nu este îndeajuns de puternică, că elevii sunt dezinteresați. Trebuie să accept că au dreptate. 

 

 DA, mulți copii și adolescenți români nu primesc niciun fel de sprijin sau încurajare academică din partea părinților, la rândul lor analfabeți, semianalfabeți sau agramați și DA această este o problemă și probabil una din cele mai greu de rezolvat probleme ale învățământului românesc.

 

 DA, elevii sunt dezinteresați și au tot dreptul să fie. Am cunoscut oameni care au spus „Da, îmi place să cunosc lucruri, îmi place să-mi îmbogățesc cultura generală, dar pur și simplu școală îmi taie tot elanul. Nu mă pot concentra la nimic.”

 

 b)Unii spun că de vină e programa, că e prea încărcată, că e multă materie de prisos. Cu asta nu  sunt de acord. Prea multă informație nu i-a stricat nimănui. În vremurile bune ale învățământului românesc, când acesta a dat naștere unor mari intelectuali, în vremea când România educa viitoare personalități, generația Criterion, în vremea aceea, programa era mult mai încărcată, volumul de muncă mult mai ridicat, și totuși, elevul învăța. De ce? Vom dscuta asta la punctul c). 

 

 c)Problemă învățământului românesc nu este existența internetului sau a facebook. Aș merge până la a spune că, pentru unii, mai puțin fericiți, internetul e singură sursă în privința dezvoltării unei culturi, ce-i drept precare.

 

 Ceea ce eu consider a fi marea problemă a învățământului românesc este lipsa unor cadre didactice bine pregătite, capabile. Prof. Dr. Bălăceanu-Stolnici spunea într-un interviu că în vremea sa „profesorii erau personalitati”. Majoritatea profesorilor de azi sunt un soi de reportofoane pornite în clase, fără niciun strop de avânt academic, fără niciun strop de cunoștiințe de psihologie, fără urmă de tact și pedagogie, mici molii mizerabile mâncând din bugetul unei instituții deficitare, ucigând avântul unei generații inteligente și capabile, viermi propagând tumora canceroasă ce roade viscerele viitorului nostru. 

 

 

 Cel puțin asta e părerea mea... după 11 ani...