miercuri, 3 septembrie 2014

Dăspre Ucraina

De ceva vreme pare că Războiul Rece a reînceput. În timp ce unii copii joacă Lol, Wow, etc. cu seriozitate, alții par fascinați de doctrinele bolnave ale secolului XX scriind cu mândrie în bookbucketchallenge titlul „Mein Kampf”, iar alții privesc ore-n șir filmele de calitate excepțională realizate de Brazzers, adulții ceva mai maturi simt un fior rece pe șira spinării.

 Butoiul cu pulbere al Europei pare să-și fi mutat poziția ceva mai la nord, din Balcani direct în Ucraina, iar armatele serioase ale lumii par să se gândească tot mai des să-i lase-n plata domnului pe arabi să-și rezolve singuri problemele și să se reîntoarcă pe Bătrânul Continent, căci, Mamei Rusii pare să-i fie dor de copilul pierdut, ca unei mame ce după divorț îi e teamă că odrasla ar vrea să locuiască cu ta-su.

 Putin, părerea mea, e prea deștept să asmută Ursu’  împotriva lumii întregi. Economia Rusiei pare să o ducă bine și e normal ca întâiul CEO al țării să dorească resurse. Când a văzut în cazul Crimeea că n-are decât jumătate din norocul pe care l-a avut Hitler în Cehoslovacia, și-a intreptat privirea spre Orient și și-a tras, cu zâmbetul pe buze, un pact cu Poporul Chinez, dar nu pentru resurse. Imaginea lui a mai crescut, însă, în ochii propriului popor. 

 Bravii bajeti vânjoși ai democrației se adună din vestul civiliat în spatele Kievului, iar marii capi ai lumii pășesc atent să nu cumva să se-mpiedice. În timp ce Merkel pare a se afla într-un conflict existențial provocat de nevoia de gaz a Germaniei, trecutul din Freien Deutschen Jugend și începuturile din Demokratischer Aufbruch, Băsescu, ca un adevărat lup de mare, confundă probabil  Ursul Rusesc cu o specie obscură de focă. Înainte de plecarea sa definitivă de la Cotroceti, liderul de la Golden Blitz pare a simți nevoia de a îmbrăca hainele de căpitan al neamului și a părăsi biroul de prsedinte ca fiind „omu’ care l-a criticat pe Putin”. 

 Uraniul îmbogățit a redevenit marea spaimă a lumii, iar teama de cele 1.500 de focoase nucleare oficiale pe care Rusia le are pregătite crește, ce să mai vorbim de cele 15.500 de tancuri, 27.607 blindate, 5.990 de blindate ușoare, 4.625 de piese de artilerie, 3.781 de lansatoare de rachete, 736 de avioane de luptă, 1.289 de bombardiere, 730 de avioane de transport militar, 973 de elicoptere, 114 elicoptere de atac, 63 de submarine, 74 de corvete, 13 distrugătoare, 65 de vedete de coastă, 34 de distrugătoare de mine, patru fregate și un portavion.


 Mă îndoiesc, însă, că acest Război Rece se va încălzi suficient cât să ajungem să vorbim de un al treilea război mondial, darămite de folosirea vreunei bombe nucleare. Să sperăm că am dreptate și că omenirea și-a învățat lecția în ’45. Între timp nu putem face altceva decât să ședem în fața monitoarelor și să așteptăm să se întâmple ceva.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu