Despre mitocănie

 Peisajul urban românesc prezintă prea des parcă urâtul în formele sale cele mai îngrozitoare. Acum câteva zile, seara, mă întorceam spre casă după puțină alergare în parc. Am fost fără să vreau martorul unui spectacol ce-ar putea părea la prima vedere amuzant, dar care m-a îngrozit. Lângă trotuar ședea parcat un BMW superb din care răsunau triluri de manele. Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Pe trotuar, lângă bijuteria germană, doi oameni, bărbat și femeie, vagabonzi pe care-i mai văzusem înainte prin urbe, dansau, pierzându-și ultima urmă de demnitate. În mașină, doi bajeti, cu un smoc de păr în vârful capului, râdeau zgâlțâindu-și ochelarii de soare pe care-i purtau în ciuda faptului că întunericul coborâse de vreo două ore peste oraș. Episoade de acest fel observăm zilnic. Țiganul cu „Evanghelia”, bătrânica bătută de cocalari, cămașa anunțată glorios că fiind „Armani original!”, puradelul talentat, topul de dantelă neagră asortat cu pantalonii semi-scurți addidos de „trening” ș.a. sunt doar câteva exemple ale grobianismului ce pare să pună, aparent inevitabil, stăpânire pe orașele patriei.

 Oamenii ce produc astfel de peisaje pot fi întâlniți peste tot, în crâșme, restaurante, pe stradă, pe lângă stradă, în parc etc. Un alt moment tragicomic la care am asistat ca spectator, amuzat, a fost la Kunsthistorisches Museum Wien, când, un domn la vreo patruzeci și ceva de ani, mândru posesor de ceafă triplă, ținând pe mână o „doamna” ce-și etala inelele de aur, argint și platină în perfectă armonie cu cercerii de aramă și colierul de lemn, vorbea fascinat despre shaorma de la mall în fața unui tablou de Giuseppe Arcimboldo. Era bineînțeles vorba despre „Vara” pictorului italian.

Ce putem face noi, snobii cu pretenții de arbiter elegantiarum? Întrebarea pare să nu aibă răspuns. Problema nu pare să aibă cale de rezolvare. Specimenele acestea se încadrează în toate categoriile de vârstă și se reproduc, crescandu-și copii în același spirit pe care refuz să-l numesc balcanic, spirit al mojiciei și marlaniei. Cei șapte ani de-acasă eșuează în a dezvolta simțul frumosului, iar școala românească pare să producă tot mai mulți astfel de oameni, televiziuni cu manele sunt, emisiuni ca Traznitii încă există...

Somn de voie!

poza de pe Google