gând

 Nu am chef de nimic parcă. Gândul funcționează lent, letargic. Până și tu ești, parcă, departe, în ciuda materiei ce îmi contrazice senzațiile, la fel și felul tău de a exista în mine. Ești un fel de presentia aeterna, o perpetuă stare ce oscilează între sublin și agonie.

Te vreau în brațele mele, să fim doar noi, simpli, într-o îmbrățișare caldă. Să fim o statuie sculptată în calcar marin. Aș nagiva lângă ține, pe un vaporaș mic, cu motor silențios, provizii de vin și tutun cubanez, trabucuri groase rulate pe genunchi mulatri. Ni s-ar rupe plămânii de vânt salin.

 Nicio sirenă n-ar cânta mai frumos decât liniștea ta dormind lângă mine. M-aș lupta cu Poseidon pentru tine și i-aș rupe tridentul și faima de zeu și de ciudă s-ar ascunde de noi. Am îmblânzi rechini și-ar îngenunchea pentru ține, armata ta de bestii blânde.