IN VARIETATE CONCORDIA

Tot târgul vorbește despre persoana care a câștigat Eurovizionul. Prin urmare, de ce să nu vorbesc și eu. ,,Huoooo!”, „Jos homosexualii!!!”, „Nu-i posibil așa ceva!”, „Unde vom ajunge în ritmul asta?”, „Perversiuni!!!” Cam asta se aude pe net... și e trist că asta se aude! 

 Omul a cântat bine și și-a susținut cauza. Lăudabil!

 Dacă a câștigat politic care e problema? E semn bun, lumea înțelege probabil, în sfârșit, că homosexualitatea e ceva normal. Nu toată lumea. Bineînțeles că se găsesc vuvuzele bigote și cârnați neo-fascisto-naziști care să zierbe împotriva homosexualilor și bineînțeles că tot internetul e plin de dejecțiile lor ( bineînțeles că li se ridică la un porn cu lesbiene, bineînțeles că merge-o labă la un girl on girl, da’: „huooo, homosexualii!!” ). 

 Problema e de fapt alta: limita. Unii nu pot înțelege că dacă religia sau ideologia lor nu acceptă ceva ca fiind drept și normal, nu e neapărat ca societatea să aibă aceeași părere. Nu ești gay? Foarte bine! Ești gay? Foarte bine! Ești bărbat și vrei să te căsătorești cu o femeie? Foarte bine! Ești bărbat și vrei să te căsătorești cu alt bărbat ca în caz de divorț să puteți împărți bunurile legal, la fel ca ceilalți cetățeni ai statului (stat care se presupune laic, democratic și al tuturor cetățenilor) ? Foarte bine! Ești heterosexual și crezi că din cauza asta trebuie să ai alte drepturi decât concetățenii tăi gay? ( pentru că în fața statului e neapărat să conteze unde o bagi tu). Nu e așa bine! De ce? Cred că trebuia să înțelegi deja. 

 Știți de ce exsta parada gay? Știți de ce Conchita Wurst? Pentru că oamenii aceia, care sunt oameni și care s-au născut gay, în ciuda a orice altceva crezi tu (you little bigot!), își cer drepturile cetățenești, își cer egalitatea.

De ce îi susține U.E. ? „Liberté, Egalité, Fraternité”

                                                                 

In varietate concordia!

sursa photo: tumblr.com

Despre efectul femeii frumoase asupra minții bărbătești (1)

      Nu mi-am propus niciodată să scriu despre femeie pe blogul acesta, dar iată că, prin cine știe ce proces mintal, am ajuns să scriu dinnou despre ființa care pare să guverneze universul emoțional al lumii. Probabil ați observat acel „(1)” și vă gândiți că vor mai apărea și alte articole despre efectul femeii asupra minții bărbătești. Nu promit, da' poate scriu. 

     

      De ce ,,efectul femeii frumoase”? Pentru că zilele trecute mă aflam într-un autocar supraîncălzit, în care aerul părea să fie tot mai prețios și care oprea cam odată la trei ore. Acest autocar de culoarea cuprului coclit trecea pe frumoasele autostrăzi ale plicticoasei câmpii a Ungariei cu destinația România. 

     După câteva ore de drum, motorul s-a oprit într-o benzinarie. Ne-am coborât, pasageri și șoferi, și-am intrat în benzinărie să înfulecam un șnițel sau un sandwich sau să înghițim un espresso jalnic așa cum sunt toate espressourile „cu un leu de la aparat”.

     Așadar, cu șnitelul în mână, obosit și cu mintea goală, m-am intreptat cu pași marunți de om ce a trudit toată ziua la câmp spre casa de marcat. Mi-am ridicat ochii din pământ și am privit-o pe casieriță. Avea ochi verzi și păr șaten. Avea trupul subțire și pielea albă. Avea o cămașă verde cu inscripția „Shell” și degete lungi cu unghii roșii. Mi s-a adresat în maghiară. I-am răspuns în engleză și i-am plătit. Nu părea că m-a înțeles, dar mi-a zâmbit și mi-a spus încă ceva în maghiară. M-am așezat la o masă lângă geam, singur. Am privit-o în timp ce mâncam. Felul în care le vorbea clienților, felul în care lua banii și oferea chitanță purta ceva din grația balerinelor. Sau poate doar mi se părea mie.

     După câteva minute m-am întors în autocar. Motorul a făcut un zgomot puternic și mașina a demarat, iar zgomotul s-a stins treptat. Am rămas înțepenit în scaunul meu, privind pe fereastră la întinderea nesfârșită de pământ ce parcă-mi înțelegea plictisul și lehamitea. Am început apoi să mă gândesc la ea, la femeia frumoasă ce lucra zi de zi, neștiută de nimeni, în acel loc izolat, la femeia frumoasă pe care n-o voi mai vedea-o niciodată și pe care o voi uita probabil peste puțin timp. M-am imaginat blocat în acel loc într-o zi ploioasă lângă femeia aceea frumoasă, stând la aceeași masă de lângă geam, cu ea, privind furtuna de afară. Nicio mașină n-ar fi oprit, iar noi am fi rămas singurii locuitori ai acelei pustietăți. Ea nu-mi vorbea limba și nici eu pe-a ei. Ne-am fi înțeles cumva și zilele ar fi trecut peste noi fără să le simțim. Ne-am fi hrănit cu șnițele și bomboane Mozart și am fi băut tot vinul din benzinărie.

      Vreo trei sferturi de oră am rămas blocat în acel vis absurd. Acesta e efectul femeii frumoase asupra minții bărbătești.  

susa photo: tumblr.com

(yep, Stoya)

Despre femei frumoase, ploaie și motani

 E primăvară. Primăvara plouă, iar ploaia e un subiect. Primăvara oamenii discută despre ploaie. Primăvara facebook-ul se umple de poze cu cești de cafea, cărți și ferestre cu stropi de ploaie. Acest cliché a devenit un vestitor al primăverii, alături de mugurii copacilor, cântecul păsărelelor și campionatul ăla de fotbal ( am uitat cum se numește că nu mă uit la fotbal ). De ce scriu un articol despre asta? Pentru că-i un cliché frumos. 


 Ploaia te duce cu gândul departe, stimulându-ți cumva creierul și imaginația. Indiferent că ești pe stradă și te-a prins fără umbrelă sau că stai tolănit undeva și privești afară, ploaia e frumoasă, și o iubești și ea te iubește înapoi. E parcă singurul fenomen al naturii de care te simți conectat, cu care poți parcă să legi o legătură strânsă, intimă chiar. Când plouă ceaiul e puțin mai mult decât ceai, cafeaua mai mult decât cafea, cartea mai savuroasă, literele par să se unească cu stropii ce alunecă limpezi pe sticla geamului ușor întredeschis. 


Când plouă visez la pereți de sticlă, gigantici, la camere goale, la un pat mare și alb cu o femeie frumoasă purtându-mi cămașa, dormitând în liniștea păcătoasă a ploii, și-a orașului și a trompetei aurii în depărtare. Visez motani torcând leneși la fereastră, urmărind taxiuri triste ce-i poartă, zi de zi, prin ploaia primăverii, pe filosofii străzii.  

  
 Tu la ce visezi când plouă? 

Poemul leoaică

 Am privit femeia cea albă,

 femeia cu dungi roșiatice crescute în carne,

 cu trupul tatuat de goligiunea ascunsă sub perne și cearșafuri

 de cașmir,

 întinzându-și membrele infinite până departe,

 peste orizont.

Am îngenuncheat în fața femeii leoaice,

 mamă născătoare a tuturor felinelor lumii,

 toate blânde cu gheare ascuntite și colți de fildeș

 și ochi de jad verzui strălucind în lumina gândurilor mele triste

 ce dansau peste liniile fine

 ale picioarelor ei

 pe care le-am sărutat de mult,

 lângă piramide,

 când timpul nostru își vărsa ultimele grăunțe de nisip

 fierbinte, 

 arzător precum cafelele beduinilor. 

sursa photo: tumblr.com

Din preamultul tău

 
 Din premultul tău s-au ridicat buruieni ce mi-au acoperit vederea.
 Din premultul tău s-a ridicat zidul de rigips
 pe care, l-am penetrat isteric,
 cu ochii innecati în sânge,
 cu spatele încovoiat,
 cu gustul de lămâie verde rămas pe limbă,
 și cu mâna încleștată pe ciocanul
 ridicat din preapuținul meu.

 Loveam bucățile împrăștiate de podeaua de fier
 până când deveneau praf,
 alb și imaculat,
 ca și praful de os frecat cu pila de unghii.

 Bolnav,
 mi-am imaginat bucățile de rigips în forme de os
 alb, cranian,
 și nu ți-am atins fruntea
 decât cu buzele.

sursa photo: tumblr.com

Despre ce-și doresc femeile și care-i treaba cu feminismul

Zielele astea mi-am... ocupat vremea citind niște articole foarte roz pe niște bloguri și mai roz. Articolele astea vorbeau despre femei, bărbați, bărbatul ideal și de ce nu înțeleg bărbații femeia. Tot zilele astea am dat peste un interviu (din păcate nu mai țin minte nici cu cine nici cum am dat de el) cu un domn foarte agreabil ce în câteva vorbe reușea să arate că, totuși, bărbatul poate înțelege femeia.  Dacă-l găsesc îl postez.

                     Despre faptul că bărbatul este incapabil să înțeleagă femeia se vorbește  de foarte mult timp. N-o să intrăm acum în contexte istorice, n-o să-i scuipăm nici pe marii misogini ai istoriei nici pe marile feministe ca Simone de Beauvoir (care între noi fie vorba i-ar fi înghițit orice lui Sartre; no pun intended) sau Sylvia von Harden care în toată răceala ei s-a înmuiat la primul compliment inspirat al lui von Dix. Până la urmă feminismul e doar o formă de misoginism ipocrit. Nu mă înțelegeți greșit. Sunt un mare fan al femeii. Cum ai putea să nu fi, când îi vezi picioarele subțiri și lungi, drepte și fără păr, corpul plăpând, ochii mari, buzele cărnoase și vocea suavă, cumva ca trompetă lui Baker... cum? (soția lui Shrek va avea o cria existențială dacă citește fraza asta). 

                    În prmul rând trebuie să clarificăm un lucru. Nu poți înțelege ce-și doresc femeile pentru că nu toate vor aceleași lucruri. Femeia nu e o mașină fabricată în serie care vine cu instrucțiuni secrete de folosire. Fiecare femeie e diferită, fiecare femeie  are idei, dorințe și plăceri diferite de ale celorlalte. Nu există o rețetă secretă și universal valabilă. Bineînțeles că există câteva linii de bază, mai mult sau mai puțin universale, ca fidelitatea, răbdarea, siguranța și capacitatea de a nu o întrerupe când se deschide în fața ta, de a o asculta și de a putea să o faci să se simtă ceva mai bine după o discuție cu tine. Nu-i așa greu! Ascultă ce-ți zice, observă, analizează și totul iese bine. Înțelege-i particularitățile. Caută să vezi nu ce o aseamănă cu celelalte ci ce o distinge de celelalte. Până la urmă de-asta e ea lângă tine și nu alta. 

                    Femeia și bărbatul n-au fost, nu sunt și nu vor fi egali. Femeia e firavă, are nevoie de sprijin și caută înțelegere ( și pentru că oricât de prietene, tot există o urmă de ură reciprocă între femei, înțelegerea e cel mai adesea găsită în persoana unui bărbat. Femeia e temperamentală, uită greu și iartă și mai greu, greșește rar, dar grav, calculează , însă, foarte bine fiecare chestiune și gândește înainte să ia o decizie. Babartul... e ceva mai calm, copil, uită repede și iartă ușor, greșește des, în general nu foarte grav, ia decizii pe moment și nu-și calculează bine mișcările decât în șah, table sau poker. Dacă stăm se ne privim unii pe alții ajungem la concluzia că ne completăm neajunsurile. 

 

 Hai să sfârșim războiul!  

sursa photo: tumblr.com

Prințeso

 Dimineață m-am trezit

 devreme,

 cumva prea devreme

 și prea fără vreun rost.

 

 M-am ridicat din pat

 și patul a scârțâit

 cumva ca un oftat,

 bucuros că l-am eliberat

 de greutatea mea,

 de somnul meu dur,

 de pielea mea fierbinte,

 de scula ce-l împunge noapte de noapte,

 obiectul a căpătat orgasm.

 

 Am dat drumul la muzică,

 mi-am mâncat omleta

 și m-am gândit la tine

 cumva albă, adormită,

 prințeso,

 în patul tău de-acasă de la tine

 și-n capul tău,

 baby,

 vedeam plutind culorile

 și luminile, sunetele,

 ce pun lumile noastre,

 îmbolnăvindu-ne,

 atât de puternic în contrast. 

sursa photo: tumblr.com